Bog’Art a fost numit antreprenorul general pentru cea de-a treia clădire cu o suprafață închiriabilă totală de 20.000 m² de spații comerciale și de birouri clasa A.
Proiectul este amplasat în centrul orașului, pe Splaiul Unirii. Peste drum de stația de metrou Timpuri Noi, proiectul se află într-o zonă bogată în facilități. Printre acestea se numără conexiunile de transport public extrem de convenabile, centre educaționale, centre comerciale, parcurile Carol și Tineretului, Parcul Natural Văcărești, bănci și alte centre administrative.
Liniile de metrou M1 și M3 fac naveta de doar 30 de minute o realitate prin conectarea directă a celor mai mari cartiere rezidențiale cu Timpuri Noi Square.
La parterul clădirilor, în plaza și în împrejurimi, vor fi disponibile spații comerciale variate. Vor fi inclusiv opțiuni de petrecere a timpului liber. În interior chiriașii vor găsi un mediu primitor și sănătos prin mijloacele excelente de alimentare cu aer proaspăt, înălțimea liberă pe etaj de 3 metri și creșterea aportului de lumină naturală.
Investiția în cea de-a treia clădire este o continuare a evoluției celui mai mare proiect mixt localizat în centrul Bucureștiului. Primele două clădiri de birouri cuprind o suprafață închiriabilă totală de 32.000 m². Acum cum complet operaționale. Primul chiriaș este dcs plus care și-a început activitatea pe 01 Iulie. Chiriași precum Fratelli, Impact Hub, Kruk își vor începe activitatea în perioada următoare.
Antoniu Panait, Director General Vastint România, menționează, „Este o plăcere să începem prima noastră colaborare cu experimentata echipă Bog’Art. Sunt încrezător că vor putea să livreze proiectul cu succes și vor răspunde așteptărilor noastre referitoare la calitate, cost și timp.
Procesul de închiriere al primei și celei de-a doua clădiri a avut succes. Suntem încântați să mai adăugăm încă 20.000 m² și să ne apropiem de atingerea suprafeței totale planificată de 100.000 m² de spații închiriabile în cadrul Timpuri Noi Square.
Centrul orașului se schimbă rapid și Timpuri Noi Square dă tonul noilor tendințe. Pentru beneficiul chiriașilor noștri am implementat cele mai înalte standarde UE din punct de vedere al siguranței și calității.”
Sorin Greu, Director General Bog’Art notează: „Ne onorează încrederea pe care partenerul nostru Vastint România ne-a arătat-o prin încredințarea clădirii trei din cadrul proiectului mixt Timpuri Noi Square. Provocările tehnice și inginerești pe care le presupune proiectul vor găsi în Bog’Art, cel mai bun Antreprenor care poate îndeplini termenele și calitatea cerută. Pentru Bog’Art, acest proiect reprezintă o promisiune către clienții noștri și către noi înșine. Realizarea lui va fi încă o dovadă a profesionalismului și performanței organizației noastre. Suntem pregătiți să demonstrăm cum se obține Excelența în Construcții.”
Bog’Art, este câștigătoare a titlului „Best of the Best Constructor in Central Eastern/Southern Europe 2017”. A fost premiată “The Best Constructor in Romania” pentru ultimii patru ani consecutivi de către prestigioasa publicație de imobiliare Construction & Investment Journal. Dă ritm pieței construcțiilor din România începând cu anul 1991.
Antreprenor General și Dezvoltator în domeniul construcțiilor civile și industriale, Bog’Art a livrat cu succes în tot acest timp clienților săi, 3 milioane de metri pătrați de construcție, cu o valoare contractuală de peste 1,6 miliarde Euro.
Cu un portofoliu unic și privilegiat, Bog’Art asigură performanță în construcții, siguranță în exploatare și sustenabilitate.